Doi copii, un frate şi o soră, au pornit într-o zi spre şcoală. Drumul lor trecea pe lângă un crâng cu umbră deasă. Pe drum era cald şi praf, iar în crâng — răcoare şi veselie.
— Ştii ce? spuse băiatul surorii sale. Mai avem destul timp să ajungem la şcoală. Acolo e acum cald, plictiseală, pe când în crâng trebuie să fie tare plăcut. Ia ascultă cum cântă păsărelele! Şi ce multe veveriţe sar din creangă în creangă! N-ar fi mai bine să mergem acolo, surioară?
Fetiţei îi plăcu îndemnul fratelui ei. Aruncară amândoi abecedarele în iarbă, se luară de mână şi se afundară în desiş, printre tufele verzi, pe sub mestecenii pletoşi.
Într-adevăr, în crâng era larmă şi veselie. Păsărelele zburau din loc în loc, ciripind necontenit, veveriţele săreau de pe o creangă pe alta, iar gâzele mişunau prin iarbă.
Primul lucru pe care l-au zărit copiii a fost un gândăcel auriu.
— Joacă-te cu noi, i-au spus ei gândăcelului.
— M-aş juca cu plăcere, răspunse gândăcelul,