Micul atelier - cum sa facem un mar?

Bunătate

de Maurice Careme din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu

Trebuie mai mult decât un măr,

Să umpli un paner.

Trebuie mai mult decât un pom,

Să cânte livada sub cer.

Dar nu trebuie decât un om,

Pentru ca un dram de bunătate

Să lucească asemeni unui măr,

Pe care să-l împarţi pe jumătate.

Ne jucam cu sticlele de plastic, putina hartie colorata si o mica ramurica. Cu manute pricepute si idei de albinute, iata ce a iesit:

Copiii din crang de K. Usinski

Doi copii, un frate şi o soră, au pornit într-o zi spre şcoală. Drumul lor trecea pe lângă un crâng cu umbră deasă. Pe drum era cald şi praf, iar în crâng — răcoare şi veselie.

— Ştii ce? spuse băiatul surorii sale. Mai avem destul timp să ajungem la şcoală. Acolo e acum cald, plictiseală, pe când în crâng trebuie să fie tare plăcut. Ia ascultă cum cântă păsărelele! Şi ce multe veveriţe sar din creangă în creangă! N-ar fi mai bine să mergem acolo, surioară?

Fetiţei îi plăcu îndemnul fratelui ei. Aruncară amândoi abecedarele în iarbă, se luară de mână şi se afundară în desiş, printre tufele verzi, pe sub mestecenii pletoşi.

Într-adevăr, în crâng era larmă şi veselie. Păsărelele zburau din loc în loc, ciripind necontenit, veveriţele săreau de pe o creangă pe alta, iar gâzele mişunau prin iarbă.

Primul lucru pe care l-au zărit copiii a fost un gândăcel auriu.

— Joacă-te cu noi, i-au spus ei gândăcelului.

— M-aş juca cu plăcere, răspunse gândăcelul,

Iepurele si broasca

Fabule, de Esop

Un iepure care privea mersul lenes al unei testoase ii spuse acesteia in gluma:
- Vrei sa facem o intrecere, sa vedem cine alearga mai repede?
Testoasa incuviinta.
A doua zi, dis-de-dimineata, venira la locul hotarat pentru inceperea cursei. Multe animale voiau sa priveasca intrecerea si asteptau cu nerabdare.
Domnul Soarece trase o linie rosie pentru start si veverita dadu semnalul de plecare cu un fluier.

Ciubotelele ogarului

Adaptare tv dupa povestea “Ciubotelele ogarului”

http://www.euscreen.eu/play.jsp?id=EUS_3D0493415F95497081B7FD905C44E171 

 

Ciubotelele ogarului

de Calin Gruia

De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu! Dar povestea spune ca, intr-o toamna, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gindea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba ca pana de paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si cumpere ceva pentru incaltat, ca era descult.
Incepusera ploile de toamna, vintul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse sa-l stringa de picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste urechi, isi strinse zabunul pe trup si iuti pasul, ca sa ajunga mai repede la iarmaroc. Si cum mergea Iepurele uitindu-se cand in dreapta, cand in stinga, ciulind urechile la orice fosnet, iata ca mai spre seara se intilni pe o poteca cu Ogarul. . . Ogarul era gras, voinic, imbracat intr-o suba calduroasa si purta in picioare niste ciubotele nou-noute...
Dupa ce-si dadura binete, ca doi calatori de treaba, o pornira impreuna prin desisul padurii. Iepurelui i se scurgeau ochii dupa ciubotelele Ogarului; pentru ca tare mai erau frumoase, iar lui ii era strasnic de frig la picioare! — Cit ai dat pe incaltari? intreba sfios Iepurele.
— Doi galbeni, cit sa dau! ii raspunse fudul Ogarul.
— Ma duc si eu la iarmaroc — adauga Iepurele — sa-mi cumpar ciubotele.
— Pai, tot acolo merg si eu, am treaba cu un negustor...
Ciubotele se gasesc cite vrei, numai bani sa ai!
— Am doi galbeni, sopti Iepurele. Ogarul nu spuse nimic, ci isi rasuci virful mustatilor ca si cum lui nu i-ar fi pasat citi bani are Iepurele. Si au mers ei asa, au mers, pana s-a intunecat de-a binelea. Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece si deasa se abatu in calea lor, de-i dirdiiau bietului Iepure dintii de frig.
— Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te vad descult... Si apoi e noapte si frig... Mai ai si bani la dumneata... Bani am si eu ... si cine stie cu cine ne putem intilni, ca padurea e plina de tilhari... Iepurele ciuli urechile, isi strinse mai tare zabunul, ca sa simta banii ce-i avea intr-un buzunaras la piept.
— Si ce-i de facut atunci? intreba el.
— Pai, de ce sunt pe lume hanuri?... Pentru vreme de noapte, pentru adapost... E pe aproape hanul Ursului... Eu zic sa tragem la el, dormim si pornim miine dimineata . . . Poate pana atunci mai sta si ploaia. Iepurele nu avu incotro si—l asculta pe Ogar. Scuturindu-si luleaua de usa hanului, Mos Martin ii primi tare bucuros:
— Ce vreme rea! Nu te-ar lasa inima sa lasi pe cineva afara!... Hei, si dumneata. mai esti si descult... Treci colo langa foc, de-ti mai incalzeste picioarele! Iepurele se apropie zgribulit de vatra. In afara de ei si hangiu nu mai era nimeni in han. Mos Martin iesea din cand in cand afara si se uita de-a lungul drumului, sa va.da daca nu cumva se mai indreapta spre hanul lui niscaiva calatori.
— Eu. zic sa cerem ceva de mancare — sopti ogarul — si udatura.
— Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame... Si apoi nu a,m nici un maruntis. Ca daca schimb un galben, ramin toata iarna descult.
— Hei, ce ciudat mai esti, cumetre!... Dar cine ti-a cerut, ma rog sa-ti schimbi galbenii... Pentru plata am eu bani destui... Ca doar nu ma voi lacomi la un sarac ca tine... Si intorcindu-se Mos Martin in han, Ogarul spuse: 

— Ei, Mos Martine, da-ne ceva de imbucat si de baut...
— Am niste placintele...
— As manca si eu din ele!
— Am friptura, faguri de miere, si vin de stafide . . . 

Cine e curat si vesel

Nu uitati!

de S. Mihnea

Zilnic cu o periuta
Dintii curate-i usor
Caci de n-o faci,ei se strica

                     Si te dor!

Fructe si legume multe
Sa mananci: iti folosesc,
Caci sunt bune, sunt gustoase
                      Si hranesc!

Corbul si vulpea - de La Fontaine

Vulpea şi corbul

 de Jean de la Fontaine

Cumătrul corb ţinea-n plisc o bucată
De caşcaval, furată.
Cumătră vulpe, atrasă de miros,
Vorbi cu el de sub copac, de jos:
- Măria-ta, îi zise, să trăieşti!
Că tare mândru şi frumos mai eşti.
De-oi fi la ghiers cum te arăţi la pene,
E lămurit, cu ochi şi cu sprâncene,
Nu vreau să mint, dar nici nu vreau să neg,
Că eşti minunea codrului întreg.
El, măgulit de-această cuvântare,
Voi să dovedească ce-i în stare;
Deschise pliscul, caşcavalul cade,
Vulpea i-l ia şi-i ţine, cum se cade,
O altă cuvântare: - Domnul meu,
O să te-nvăţ acum ceva şi eu.
Linguşitorii se înfruptă de la cei
Ce cască gura ascultând la ei.
Lecţia mea, văzuşi, nu te-a costat
Decât un colcovan de caş furat.

Diafilmul in limba romana dupa fabula "Corbul si vulpea" de La Fontaine

"Corbul era o pasare neagra, mare si tare urata. Mai mult, avea un carait care enerva pe toata lumea. La un moment dat, abia furase o bucata de branza si intentiona sa o manance pe creanga unui copac. Chiar atunci, pe acolo trecu o vulpe care il saluta pe corb, lingusindu-l:
- Buna ziua, domnule corb!

Prietenii

 Radu si Ionel erau prieteni buni, desi Radu era mai mare. El era elev in clasa a II-a iar Ionel nu era inca scolar. Intr-o zi, Radu a venit in vizita la prietenul sau care se juca in curte cu un vaporas de tinichea.
- Buna ziua, Ionele!
- Buna ziua, Radule! Hai sa ne jucam "de-a vaporul"!
- Bine, se invoi Radu, dar eu vreau sa fiu capitanul.
- Cum sa fii tu? Doar e vaporul meu!

- Da, dar eu ma pricep la vapoare si apoi sunt si mai mare.
- Ei, si! facu Ionel. Eu am un unchi marinar. Chiar el mi l-a adus.
- Atunci spune din ce se compune un vapor?
- Din fier. Cine nu stie asta?
- Eu nu te-am intrebat din ce e facut, ci din ce se compune, zambi Radu.
- Spune tu, daca esti asa priceput!
Radu lua vaporul si incepu:
- Uite partea asta ascutita din fata se numeste prora. Partii din spate i se spune pupa. Partea care sta in apa se numeste ...
- Arena, striga ionel.
- Nu. Arena e scena cu rumegus de la circ, unde fac tumbe clovnii. Aceasta se numeste carena.
Ionel se inrosi pana in varful urechilor. Cum de uitase tot ce-l invatase unchiul sau, marinarul?

Vorba dulce mult aduce

Intr-o zi, spuse mama Ioanei, fetita mea a venit de la scoala, a aruncat ghiozdanul pe un scaun, pardesiul pe altul si foarte grabita s-a asezat la masa. Ii era tare foame! Eu stateam la fereastra si coseam.

- Mama, da-mi sa mananc! spuse Ioana.

Eu nu i-am raspuns.

- Mama, mi-e foame, da-mi sa mananc, striga ea mai tare, suparata. 

I-am servit masa, am lasat-o sa manance in liniste, apoi i-am spus urmatoarea poveste:

...Cica era odata o gradina minunata. Printre crapaturile gardului se vedeau flori de toate culorile si fantani cu apa limpede, dar poarta gradinii era incuiata si nimeni nu putea sa intre inauntru. Oamenii au incercat in tot felul s-o descuie si apoi s-au hotarat sa sara gardul. Dar ce sa vezi? Cum ajungeau aproape de varful gardului, acesta se inalta si oamenii nu puteau sa-l ajunga. Atunci ei s-au hotarat sa sparga, sa darame poarte. Au luat topoare in maini si-au inceput s-o loveasca, dar topoarele s-au rupt si poarta tot nu s-a deschis. Furiosi au dat foc portii, dar focul s-a stins imediat si poarta a ramas tot intraga si inchisa. Oamenii nu stiau ce sa mai faca, sa poata intra in acea gradina minunata, cand deodata o fetita, ca tine, Ioana, veni in fata portii si spuse frumos: "Te rog, poarta draga, deschide-te!" Si minune! Poarta s-a deschis indata si fetita a intrat in acea gradina frumoasa, mult dorita de toti oamenii din jur.

Atunci Ioana, care ascultase cu multa atentie povestea spusa de mine, s-a facut rosie ca racul si rusinata mi-a zis: "Te rog, mama, iarta-ma ca n-am vorbit frumos, cand am cerut supa!"
Am iertat-o, am mangaiat-o si m-am bucurat ca si-a recunoscut greseala.