Ciresel si Ciresica

"Ciresel si Ciresica,
Doua fructe atatica, 
Rotunjoare si gustoase,
Foarte, foarte sanatoase,
Sus, pe-o cranga se jucau,
Sub soare se leganau
Pana a venit fetita 
Si Le-a rupt din pom, codita!"

Completeaza desenele cireselor si coloreaza-le:

Joc pentru copii:

Copiii sunt asezati doi cate doi, fata in fata. Isi duc palmele intinse in fata si vor trebui sa isi bata palmele in timp ce spun poezia:

“ Ciresica vinde mere
Ciresel vine si cere
Ciresica nu se-dura
Ciresel vine si fura
Cate mere a furat
Ciresel neobrazat?”

Copilul la care s-a terminat poezia trebuie sa aleaga o cifra de la 1 la 10. Dupa ce alege va continua jocul numarand pe rand, pana la cifra aleasa. Cand ajuge la cifra dinaitea celei alese, copilul la care ajunge cifra trebuie sa-l atinga pe cel care urmeaza, asfel il scoate din joc. Daca nu reuseste sa il atinga, iasa el din joc. Castiga copilul care reuseste sa ramana in joc pana la final.

Coloreaza ciresele de mai jos si spune o poveste despre ele:

Citim si coloram:

"Odată, vara, pe-aproape de Moși, mă furișez din casă și mă duc, ziua miaza-mare, la moș Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur niște cireșe; căci numai la dânsul și încă la vro două locuri din sat era câteun cireș văratic, care se cocea-pălea de Duminica Mare. Și mă chitesc eu în mine, cum s-o dau, ca să nu mă prindă. Intru mai întâi în casa omului și mă fac a cere pe Ioan, să ne ducem la scăldat.

— Nu-i acasă Ion, zise mătușa Mărioara; s-a dus cu moșu-tău Vasile sub cetate, la o chiuă din Codreni, s-aducă niște sumani.

Căci trebuie să vă spun că la Humulești torc și fetele și băieții, și femeile și bărbații; și se fac multe giguri de sumani, și lăi, și de noaten, care se vând și pănură, și cusute; și acolo, pe loc, la negustori armeni, veniți înadins din alte târguri: Focșani, Bacău, Roman, Târgu-Frumos, și de pe aiurea, precum și pe la iarmaroace în toate părțile. Cu asta se hrănesc mai mult humuleștenii, răzeși fără pământuri, și cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, brânză, lână, oloi, sare și făină de păpușoi; sumane mari, genunchere și sărdace; ițari, bernevici, cămeșoaie, lăicere și scorțuri înflorite; ștergare din borangic alese, și alte lucruri, ce le duceau lunea în târg de vânzare, sau joia pe la mănăstirile de maice, cărora le vine cam peste mână târgul. Apoi dar, mai rămâi sănătoasă, mătușă Mărioară! vorba de dinioarea; și-mi pare rău că nu-i vărul Ion acasă, că tare-aș fi avut plăcere să ne scăldăm împreună... Dar în gândul meu: Știi c-am nimerit-o? bine că nu-s acasă; și, de n-ar veni degrabă, și mai bine-ar fi!... Și, scurt și cuprinzător, sărut mâna mătușei, luându-mi ziua bună, ca un băiat de treabă, ies din casă cu chip că mă duc la scăldat, mă șupuresc pe unde pot și, când colo, mă trezesc în cireșul femeii și încep a cărăbăni la cireșe în sân, crude, coapte, cum se găseau.

Și cum eram îngrijit și mă sileam să fac ce-oi face mai degrabă, iaca mătușa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireșului.

— Dar bine, ghiavole, aici ți-i scăldatul? zise ea, cu ochii holbați la mine; coboară-te jos, tâlharule, că te-oi învăța eu!

Dar cum să te cobori, căci jos era prăpădenie! Dacă vede ea și vede că nu mă dau, zvârr! de vro două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește. Apoi începe a se aburca pe cireș în sus, zicând: Stai, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuș! Atunci eu mă dau iute pe-o creangă, mai spre poale, și odată fac zup! în niște cânepă, care se întindea de la cireș înainte și era crudă și până la brâu de naltă. Și nebuna de mătușa Mărioara, după mine, și eu fuga iepurește prin cânepă, și ea pe urma mea, până la gardul din fundul grădinii, pe care neavând vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar prin cânepă, fugind tot iepurește, și ea după mine până-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sărit; pe de lături iar gard, și hârsita de mătușă nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului! Cât pe ce să pună mâna pe mine! Și eu fuga, și ea fuga, și eu fuga, și ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă și deasă cum îi peria, de care nu s-a ales nimica. Și după ce facem noi trebușoara asta, mătușa, nu știu cum, se încâlcește prin cânepă, ori se împiedică de ceva, și cade jos. Eu, atunci, iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, și-mi pierd urma, ducându-mă acasă și fiind foarte cuminte în ziua aceea....

Dar mai în deseară, iaca și moș Vasile, cu vornicul și paznicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina și-l cheamă să fie de față când s-a ispăși cânepa și cireșele... căci, drept vorbind, și moș Vasile era un cărpănos ș-un pui de zgârie-brânză, ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: A tunat și i-a adunat. Însă degeaba mai clămpănesc eu din gură: cine ce are cu munca omului? Stricăciunea se făcuse, și vinovatul trebuia să plătească. Vorba ceea: Nu plătește bogatul, ci vinovatul. Așa și tata: a dat gloabă pentru mine, și pace bună! Și după ce-a venit el rușinat de la ispașă, mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicând:

— Na! satură-te de cireșe! De-amu să știi că ți-ai mâncat liftiria de la mine, spânzuratule! Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta?

Și iaca așa cu cireșele; s-a împlinit vorba mamei, sărmana, iute și degrabă: Că Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtișag. Însă ce ți-i bună pocăința după moarte? D-apoi rușinea mea, unde o pui? Mai pasă de dă ochi cu mătușa Mărioara, cu moș Vasile, cu vărul Ion și chiar cu băieții și fetele din sat; mai ales duminica la biserică, la horă, unde-i frumos de privit, și pe la scăldat, în Cierul Cucului, unde era băteliștea flăcăilor și a fetelor, doriți unii de alții, toată săptămâna, de pe la lucru! Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai chip să scoți obrazul în lume de rușine" ("Amintiri din copilarie", de Ion Creanga)

--------------------------------------------///////----------------------------------------------------------

Fabula cireşelor

Într-o zi, pe la ‘nserat

Când cireşul s-a culcat,

O cireaşă mai frumoasă

Şi o cireşică sfioasă

Tăifăsuiau fără ‘ncetare

Iar cireaşa striga tare:

“Eu sunt o cireaşă mare

Şi-s frumoasă fără asemanare!

Rangul ‘mi este mai măreţ,

Neamul mi-e foarte semeţ…

Voi fi servită ca gustare

Unui boier sau unui rege mare

Iară tu vei fi mâncată

La o masă mică şi săracă.”

Pe când astfel ea vorbea

Viermele din umbră asculta…

El văzând-o aşa frumoasă

Şi crezând-o mai gustoasă,

Pe gânduri nici un pic n-a stat

Şi din ea s-a înfruptat…

Cireşica cea micuţă,

Cea urâtă şi slabuţă

De o fetiţă fu culeasă

Şi adusă la o masă

Nici mai mică, nici mai ‘naltă

Numai bine aşezată…

Morala:

Precum proverbul vechi ne spune,

“Lauda de sine nu miroase a bine”!

Vezi si 

 Amintiri din copilarie 
Pupaza din tei

Surse:
"Indrumator metodic", Ed. Pedagogica Bucuresti
"Seturi educationale", Ed Diana
 "Carte de colorat. La cirese", Ed. RoxelCart