Frunza de toamna

Primavara inverzeste,

Toata-i verde si fosneste,
Toamna se ingalbeneste,
Cade jos, se vestejeste.
(Frunza)

Incepem sa ne jucam cu toamna:



 Povestea lui Emil Garleanu le-a placut asa de mult ca

Frunza, de Emil Garleanu

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui.

Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului.

Frunza

În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.
Un ciripit străin o miră. Şi cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se aşeză pe streaşina casei, cântând mereu…
Dar într-o dimineaţă raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăştia puternic, umed: o ameţea.
După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineaţă înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi şi galbene, un scatiu, veni, moleşit de căldură, de se furişă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Şi frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbuşită, din guşă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec.
Şi în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, şi seara cântecul se împrăştia vesel.
Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniţi de vânturile din înălţimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când şi când, rozeta, care îşi scutura seminţa coaptă, împrăştia mireasma ei în zorii unora din dimineţi. Prea multă lumină, prea multă căldură.
Nopţile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veşnic noapte…
Pasărea venea mereu, câteodată şi noaptea rămânea acolo, aţipind, cu căpuşorul sub aripă.
Şi trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele şi parcă înroşeau şi pământul. Frunza îşi simţi puterile slăbite; cu greu putea să ţie piept vântului, care o clătina în toate părţile; câteva tovarăşe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe.
Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, şi asta o mâhnea cumplit.
Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe acelaşi copac, parcă se îngălbeniseră şi mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foşnetul cobitor al tovarăşelor ce o părăseau, strecurându-se uşor, ca o şoaptă, ca o rugăciune, aşternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.

Frunza aurie

De dimineaţă până seara, şi noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor; numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte.
Într-o dimineaţă se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în şir; atunci băgă de seamă că şi cuiburile rândunelelor rămăseseră goale.
Un fior o străbătu şi se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate şi dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca şi celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor.
Şi pasărea parcă auzi chemarea tovarăşei de altădată; veni, dar se opri puţin, pe o altă ramură, ca şi când n-ar fi cunoscut locul obişnuit în care cântase; apoi îşi luă zborul şi, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ţinându-se, căzu la rândul ei.
Şi lăvicerul de jos nu se mai îngroşă, din ce fusese, cu această, cea din urmă, moartă.

Frunze de toamna

Copiii din crang de K. Usinski

Doi copii, un frate şi o soră, au pornit într-o zi spre şcoală. Drumul lor trecea pe lângă un crâng cu umbră deasă. Pe drum era cald şi praf, iar în crâng — răcoare şi veselie.

— Ştii ce? spuse băiatul surorii sale. Mai avem destul timp să ajungem la şcoală. Acolo e acum cald, plictiseală, pe când în crâng trebuie să fie tare plăcut. Ia ascultă cum cântă păsărelele! Şi ce multe veveriţe sar din creangă în creangă! N-ar fi mai bine să mergem acolo, surioară?

Fetiţei îi plăcu îndemnul fratelui ei. Aruncară amândoi abecedarele în iarbă, se luară de mână şi se afundară în desiş, printre tufele verzi, pe sub mestecenii pletoşi.

Într-adevăr, în crâng era larmă şi veselie. Păsărelele zburau din loc în loc, ciripind necontenit, veveriţele săreau de pe o creangă pe alta, iar gâzele mişunau prin iarbă.

Primul lucru pe care l-au zărit copiii a fost un gândăcel auriu.

— Joacă-te cu noi, i-au spus ei gândăcelului.

— M-aş juca cu plăcere, răspunse gândăcelul,

Sa nu uitati sa fiti copii

Copiii cresc cu un ritm ametitor. 

Parca ieri abia mergeau de-abusilea prin casa si azi...azi abia isi duc ghiozdanul urias in spate pe drumul spre scoala. Pe parcursul acestor ani, cei mici cunosc bucuria jocului, al deprinderilor frumoase dar si teama de necunoscut, emotii mari ii incearca si atunci cand invata sa duca lingurita la gurita si sa nu verse mancarea ...dar emotii sunt si acelea din prima zi de scoala. Se pregatesc cu drag si cu nerabdare sa ajunga in clasa de la scoala, se gandesc cu nostalgie si cu regret la clasa de la gradinita si inainteaza cu teama si bucurie, in acelasi timp, pe noile trepte ale copilariei... copilul mai mare, scolarul care nu se mai uita la diafilme decat atunci cand vrea sa isi aduca aminte de cand era el "bebe", scolarul care vrea "sa creasca mare".

Drumul de la gradinita 

La scoala 

Sa nu uitati sa fiti copii !!!

Unde a zburat randunica?

Arici, arici Bogorici

Din gradina lui Mihai,
De sub tufe de urzici
A iesit un ghem de scai
Uite-l colo, uite-l ici,
Zi-i pe nume, cine-i?

Ariciul este un animal mic care traieste la marginile padurilor sau pe langa curtile oamenilor. Isi face adapost din frunze si cauta hrana doar noaptea.

Mananca:

• insecte,
• greieri,
• viermi,
• ciuperci,
• mere,
• alte fructe de padure.

Mananca mult vara iar iarna el doarme (hiberneaza).

Ariciul are capul mic (care seamana cu a unui purcel, insa cu mult mai mic):

• doi ochi mici ca doua margele negre
• botul lunguiet
• doua urechiuse cu care aude foarte bine

Fata si piciorusele lui sunt acoperite cu par aspru.

Trunchiul este de forma unei pere si are o “haina” cu tepi tari,

Puii de arici

dupa Ionel Pop

Într-o seară de vară mă odihneam în grădină la umbra unui dud mare. Erau cu mine nepoţii mei, Niculiţă şi Dănuţ. Dudele erau coapţe şi cădeau una câte una în iarbă. Copiilor le plăceau dudele dulci şi, îndată ce cădea una, alergau şi o culegeau. Rareori ajungea Dănuţ să ridice vreuna, Niculiţă, mai mărişor şi mai sprinten, ajungea primul. Dănuţ rămânea întristat. În zadar i-am spus de câteva ori lui Niculiţă că nu e bine ceea ce face; nu m-a ascultat şi cum cădea o dudă, o şi apuca. Dar iată ce s-a întâmplat:

Din grădina vecinului a apărut mai întâi un botişor ascuţit, apoi un cap mic, care semăna cu al unui purcel, însă mult mai mic. Doi ochi ca două mărgele priveau în toate părţile. Era un arici. A stat nemişcat o bună bucată de vreme, pândind dacă nu cumva o fi prin apropiere vreo primejdie. Apoi a ieşit, mic, ghebos, îmbrăcat în spate cu haina numai ţepi. Abia i se vedeau picioruşele.

Jumatate de cortof si cateva scobitori va ajuta sa faceti un arici de poveste

S-a oprit, a dat glas încet, ca un grohăit abia auzit. Îndată au ieşit de sub frunze patru pui de arici. Adică era o aricioaică ce îşi ducea puii cu ea.

Mica bucatareasa

de Geta Stanciu

Astazi sunt in casa 

Mica gospodina;

Vreau sa pun pe masa

Ce-am luat din gradina.

Curat morcovi, ceapa,

Cartofii-felii

Si-n oala cu apa

Vor fierbe, sa stii!

Aici puteti urmari si diafilmul Bondacel isi alege o meserie

Cantec de toamna

 Bun gasit, draguta toamna.

Bun sosit la noi!
Ne-ai lipsit atata vreme
Din gradini si din zavoi!

Mere rosii, poama coapta
Multe ne-ai adus!
Nu uita, toamna bogata,
Nucile-s de-ajuns.

Poezii de toamna - Furtuna

de George Toparceanu

Nimeni n-a rămas în stradă.
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăştiate
Şi salcâmii stau să cadă:
Bate vântul, bate...

A ieşit de la răscruce
O femeie care duce
Un copil de mână... Sună
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce:
Fulgeră şi tună.

"Mama si copilul" de Nicolae Tonitza

Dar a norilor năframă
Se sfâşie... Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute
Şi cu glas pierdut îl cheamă:
- Hai cu mama, iute!

L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.
Bolta parcă-i spartă-n două...
Cu mânuţele-amândouă
El de gâtul ei s-agaţă:
- Plouă, mamă, plouă!

Poezii de toamna

Prima poezie despre toamna pe care fetita mea a invatat-o la gradinita:

Toamnă galbenă-aurie,

Pe covor de frunze moi

Și cu haină ruginie

Iarăși ai venit la noi.

Plină ești de roade, plină

Ca o harnică albină.

Porți în coșuri mari și grele

Struguri dulci, mere și pere.

Porți în plete crizanteme,

Albe flori în diademe,

Ca o zână din povești.

Toamnă, ce frumoasă ești!

(Autor necunoscut)

Greierul Si Furnica

 Probabil ca multi dintre dumneavoastra cunosc versurile lui Alecu Donici in care bietul greieras ramane fara mancarica: 

Greierul în desfătare,

Trecând vara cu cântare,

Deodată se trezeşte

Că afară viscoleşte.

Iar el de mâncat nu are;

La vecina sa furnică

Alergând cu lacrimi pică

Şi să roagă să-I ajute,

Cu hrană să-l împrumute,

Ca de foame să nu moară,

Numai pân’ la primăvară.

Furnica l-a ascultat,

Dar aşa l-a întrebat:

Toamna - Demostene Botez

Toţi acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori în seară,

Toamna au roade bogate
Au şi fructe, şi bucate ,
Mere,

Pere,

În panere.

Balada unui greier mic

Frunoasa poezie a lui George Toparceanu a fost pusa in imagini superbe de catre Studioul cinematografic Animafilm, in diafilmul cu acelasi nume: 

"Balada unui greier mic"

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.