Se afișează postările cu eticheta Diafilme romanesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diafilme romanesti. Afișați toate postările

joi, 5 februarie 2015

Pataniile lui Fulgusor

Toti copiii fac nazbatii. Unii invata din greseli, altii mai putin. Dragi copii, luati aminte la sfaturile mamei caci sunt cele mai dulci cuvinte pe care le veti intalni in viata voastra.

luni, 10 noiembrie 2014

Gainusa de aur

 

Cocosel-creasta de aur


Puiul de Al.Bratescu Voinesti

 

Intamplarile lui Martinel


Mai puteti viziona si alte diafilme frumoase care va arata o lume minunata a "celor care nu cuvanta"


Micii dorobanti

In anul 1905 apare Manualul Micului Dorobant, realizat de C. St. Justin. Acesta a dorit “sa invete pe roman, ca de mic copil sa stie sa tina o pusca in mana, sa creasca manuind’o, si sa-si formeze astfel educatia, in cat la epoca intrarii in armata el sa fie cu trupul si cu sufletul un ostean deosebit”. Astfel, la parada de 10 Mai 1905, prin fata regelui Carol I a defilat “o ceata de copilasi imbracati in traditionalul costum al vechiului dorobant, viteazul si neintrecutul dorobant care a luptat la Grivita, Plevna, Opanez si Smardan”


 

Doi iepurasi

Mai puteti viziona si alte diafilme frumoase care va arata o lume minunata a "celor care nu cuvanta"

Cei trei pitici din padure



Mai puteti viziona si alte diafilme frumoase care va arata o lume minunata a "celor care nu cuvanta"

Uite vine Mos Gerila de Otilia Cazimir




Iarna pe ulita

de George Cosbuc





Ispravile lui Pacala. Moara dracilor.






duminică, 9 noiembrie 2014

Ispravile lui Pacala. Fuga.

Cine nu îl cunoaşte pe Păcală?  Este unul dintre cei mai iubiţi eroi ai povestilor populare româneşti. Păcală este inteligent, sincer, isteţ, iubeste adevărul şi dreptatea. El nu suportă urâtul, prostia şi nedreptatea. Folosind umorul, farsele şi păcălelile, facand-o pe prostul, el îi pedepseşte pe cei care fac nedreptati.

Ivan Turbinca de Ion Creanga

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială.

Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând.

Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile.

— Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să aibă harțag, și să ne găsim beleaua cu dânsul. Știi c-am mai mâncat eu o dată de la unul ca acesta o chelfăneală.

— N-ai grijă, Petre, zise Dumnezeu. De drumețul care cântă să nu te temi. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. Vezi-l? Are numai două carboave la sufletul său; și, drept cercare, hai, fă-te tu cerșetor la capătul ist de pod, și eu la celălalt. Și să vezi cum are să ne dea amândouă carboavele de pomană, bietul om! Adu-ți aminte, Petre, de câte ori ți-am spus, că unii ca aceștia au să moștenească împărăția cerurilor.


Lebedele de Hans Christian Andersen

Când soarele tocmai asfinţea, Eliza a văzut cum veneau din larg unsprezece lebede cu coroane de aur pe cap; zburau una după alta şi de departe parcă erau o panglică lungă, albă. Eliza s-a ascuns după un tufiş; lebedele s-au lăsat jos şi şi-au scuturat aripile mari şi albe. Când soarele s-a scufundat în apă, lebedele deodată
 

Motanul incaltat

S-a întâmplat odată ca trei feciori de morar să primească moştenire după moartea tatălui lor o moară, un măgar şi un motan. Moara i-a rămas celui mai vârstnic dintre feciori, măgarul, mijlociului, iar motanul, mezinului.

“Ce folos de la un motan?”

Neghinita de Barbu Stefanescu Delavrancea

Neghiniţă era frumos ca o piatră scumpă; şi era mic cât o neghină; şi avea nişte ochişori ca două scântei albastre, şi nişte mâini şi picioruşe ca nişte firişoare de păiajen.
 

Director WEB Mocka

Top-siteuri

TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi